Zeul iubirii, castigatorul Oscarului, vine sambata la Bucuresti

Joi, 16 Iunie 2011, Categoria: Festival

Zeul iubirii, castigatorul Oscarului, vine sambata la Bucuresti Sambata, 18 iunie, la MNAC, in cadrul editiei a treia a evenimentului Noaptea Lunga a Filmelor Scurte organizat de ShortsUP, va fi proiectat castigatorul la Oscar 2011 pentru scurtmetraj.

E vorba de Zeul iubirii, o poveste de dragoste contemporana, plina de ironie si umor, filmata alb-negru, “ca in fotografiile de jazz ale anilor ’50” (regizorul Luke Matheny). Cu influente evidente de la Woody Allen si Wes Anderson, filmul spune povestea unui campion la darts, indragostit pana peste urechi. Personajul intelege ca toate rugaciunile i s-au indeplinit atunci cand primeste o cutie cu care poate face pe oricine sa se indragosteasca de el.

Regizorul Luke Matheny, care este totodata si actorul principal al filmului, marturisea ca povestea e inspirata de propriile sale experiente de iubire din adolescenta, care au fost de fapt niste “exercitii de deziluzie”.

O alta productie remarcabila din programul evenimentului este Pescuit de noapte (Coreea de Sud, 2011, r. Chan-kyong Park, Chan-wook Park). In adancul padurii, prin ceata, un barbat se indreapta spre rau. Incepe sa pescuiasca, iar la un moment dat undita i se agata de o fata misterioasa imbracata in alb. De ce il striga „tata”?

Filmat in intregime cu un iPhone 4, scurtmetrajul a obtinut Golden Bear la Festivalul de la Berlin anul acesta. Regizorul coreean a fost premiat la Cannes, Venetia sau Berlin pentru multe dintre filmele sale, considerate vizionare - cele mai multe abordeaza tema vietii si a mortii.

La Noaptea Lunga a Filmelor Scurte se vor proiecta cele mai valoroase scurtmetraje ale anului, majoritatea in premiera in Romania. Evenimentul va fi “condimentat” cu un concert live de funk-jazz al trupei Cuantune, cu expozitii de fotografie si cu o serie de proiectii spectaculoase pe fatada MNAC de la Palatul Parlamentului.

Biletele pot fi cumparate in avans de pe www.eventim.ro la pretul de 30 RON sau la intrare, sambata seara, la pretul de 35 RON si ofera acces la intreg programul: filme, concert, mapping pe cladire si expozitii. Accesul se face de la ora 19.30.
  
asdasd