The Twilight Saga: New Moon

Vineri, 27 Noiembrie 2009, Categoria: Cronica de film

Daca asteptati ca dragostea nemasurata dintre Bella si Edward sa capete conotatii pamantene si sa se lase cu vreo noapte fierbinte sau ceva pipaieli pe bancheta din spate a masinii, puneti-va pofta in cui: partea a doua din Saga Twilight pastreaza aerul pudibond si il acutizeaza, in note de tragedie clasica. Si ca nu cumva sa se iste vreo confuzie, trimiterea la Shakespeare apare inca de la inceput, atunci cand Edward isi marturiseste gandurile suicidale (caci n-ar suporta o lume fara Julieta lui, etc etc).

Socata, Bella-Julieta il asigura de amorul ei etern, si cu atat mai mare ii e mirarea cand chipesul vampir-adolescent perpetuu o anunta ca familia Cullen isi stramuta salasul pe alte meleaguri, iar povestea lor de iubire trebuie data uitarii. "You're not good for me", rosteste Edward indurerat, din varful buzelor sale sangerii, si publicul din sala, care a vazut in repetate randuri "Propunere indecenta", zambeste cu subinteles: stim cu totii ca e doar o manevra menita sa faca despartirea mai usor de suportat.

Numai Bella nu stie.

Asa ca sufera. Si sufera. Sufera indelung, rumegandu-si durerea din spatele ferestrei, zilele trec in van, iar camera de filmat se invarte in jurul lui Kristen Stewart care priveste in gol, imbracata in aceiasi pantaloni de trening vreo trei luni la rand.

Durerea e alinata temporar doar de intalnirile cu Jacob Black - care a mai pus ceva muschi pe el de la primul episod pana acum, asa ca se prezinta cu niste abdominali seducatori. "Esti frumusel", ii spune Bella emotionata, insa afectiunea casta triumfa si de aceasta data, degetele ei flamande nu indraznesc sa mangaie muschii lui jucand ademenitor sub piele. Iar in momentele culminante, cand distanta dintre cei doi adolescenti cuminti se reduce la cativa centimetri de aer fierbinte si sala de la cinematograf freamata si publicul striga cu entuziasm "Pup-o, ma!", ei bine, atunci intervine soarta potrivnica. A, nu, nu va imaginati ca aerul este fierbinte din pricina unei doze intense de chimie intre personaje: e vorba doar de Jacob si secretele sale care il fac sa dogoreasca ("esti propriul tau soare" remarca Bella suav).

Unele fete sunt in permanenta atrase de tipii nepotriviti, si de data asta Bella a nimerit peste un varcolac - tanarul zambitor si cumsecade se transforma cat ai zice peste intr-un lup enorm si fioros. Nu, asta nu se intampla numai noaptea, ci de fiecare data cand pe varcolac il apuca nervii si pandaliile.

Pandaliile o apuca si pe Bella - are cosmaruri si crize de isterie si uneori, cand face lucruri stupid-primejdioase, Edward ii apare inaintea ochilor, avertizand-o (cu farmecul discret al unei figuri paterne). Asa ca se apuca sa faca si mai multe lucruri stupid-primejdioase - de dragul adrenalinei si al viziunilor fugare cu iubitul disparut.

Va mai aduceti aminte trimiterea la Romeo si Julieta plasata la inceputul filmului? Ei bine, Edward traieste acelasi gen de tragedie - isi crede iubita moarta si se hotaraste sa-si puna capat vietii. Moare sau nu? Vedeti in sala de cinema, cititi in carte sau deduceti logic din faptul ca Saga Twilight mai continua pe cateva episoade.

Ce intelegem noi din acest film? Ca baietii buni sunt folositi doar ca umbrela de vreme rea, pana se intorc in cadru baietii rai (cu piele stralucitoare). Ca schimbarea de regizor nu e intotdeauna o idee buna: Chris Weitz nu prinde mai nimic din tensiunea erotica intre Bella si Edward, din tanjirea aceea dureroasa care se simtea in primul episod, ci se joaca de-a supranaturalul desenat pe computer si cam atat. Ca replicile lui Shakespeare sunt minunate, dar nu pot salva integral niste dialoguri altminteri rizibile si siropoase pana la diabet. Ca adaptarea cinematografica ar trebui sa-si asume riscul de a devia binisor de la linia cartii asa incat sa nu te tina prizonierul plictiselii in scaun. Ca o anumita doza de auto-ironie (sau barem de simt al ridicolului) n-ar trebui sa lipseasca niciodata, altfel ne mai putem trezi cu scene precum aceea in care Edward si Bella tropaie bucolic pe o pajiste si noi, in loc sa suspinam eteric, ne hlizim cu nerusinare.

Ca vampirii sunt mai simpatici atunci cand au si o urma de viata in ei (precum cei din "True Blood").

Singurul lucru notabil ramane soundtrack-ul. Cu Muse si Editors, Killers si Thom Yorke, Death Cab for Cutie si Lykke Li. Pacat de el.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou