Sighisoara Film Festival... 4,3,2 ... START!

Joi, 17 Septembrie 2009, Categoria: Noutati

Sighisoara Film Festival... 4,3,2 ... START! Incepand de astazi, 17 septembrie, si pana duminica, 20 septembrie, Sighisoara este gazda primului eveniment cinematografic dedicat filmelor romanesti premiate. Alaturi de cele mai bune scurt metraje, lung metraje şi documentare recunoscute international in 2008, organizatorii propun discutii cu realizatorii filmelor, iar Microsoft, sponsor oficial, pregateste un workshop pentru tinerii pasionati deopotriva de film si informatica. In cadrul sectiunii „In Memoriam...” vor avea loc proiectii ale filmului „Secvente” in regia lui Alexandru Tatos si dezbateri moderate de criticul Andrei Rus pe marginea operelor cineastului.

Deschiderea evenimentului are loc la ora 20:00 in Piaţa Cetatii si va fi precedata, de la 17:00, de o fericita intalnire intre autoritatile locale, invitati, public si reputata actrita Maia Morgenstern, simbol al culturii cinematografice si teatrale atat in plan national, cat si peste hotare. Pentru ca Primarul municipiului Sighisoara, dl. Dorin Danesan si Asociatia Turistica Sighisoara condusa de domnul Adrian Burlacu au imbratisat cu optimism aceasta initiativa, ei vor rosti cateva cuvinte de bun venit p-articipantilor si isi vor motiva alegerea de a sustine un astfel de eveniment. „Implicarea municipalităţii în proiect a fost o mare onoare si bucurie. Sunt convins ca aceasta concretizare a propunerii domnului Titieni va fi o reusita iar Sighisoara Film Fest va intregi, in mod fericit, agenda culturala sighisoreana”, a declarat dl. Danesan.

Proiectiile filmelor vor fi urmate de discutii cu realizatori, actori sau membri ai echipelor de filmare. Prezenti vor fi Catalin Musat si Marius Iacob, de la Ciobanul Zburator, actorul Gabriel Spahiu din la drumul mare si Radu+Ana, Claudiu Popa si Barna Nemethi din partea Rien ne va plus. Din seria lung metrajelor si a documentarelor, au confirmat Alex Baciu, scenarist impreuna cu Razvan Radulescu si cu Radu Muntean la Boogie si Thomas Ciulei, regizorul documentarului Podul de flori. In cadrul unor dezbateri, spectatorii vor avea ocazia sa aprofundeze tematica succesului neasteptat al unor filme mai putin apreciate la noi, precum si problemele cu care se confrunta actualmente cineastii romani.

Provocarea primei editii a Festivalului de Film de la Sighisoara este 99 de secunde de bun simt. Pana pe 13 septembrie, doritori de toate varstele au fost incurajaţi sa impartaseasca opiniile lor filmate 99 de secunde privitoare la ... bunul simt. Juriul format din Sorin Botoseneanu, decan al Facultăţii de Film din cadrul Universităţii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” Bucuresti si Doru Nitescu, Secretar Stiintific, lecti.univ.dr in cadrul aceleiasi institutii, au hotărât care este cel mai bun clip: „Ghid practic”, de Andreea Mironiuc si Bogdan Pecete. 99 de secunde „animate” de bun simt care vor fi proiectate inaintea principalelor screening-uri. Cei doi realizatori vor fi recompensati cu un sejur de 3 zile la Sighisoara, cazare cu demipensiune si transport.

Sighisoara Film Festival isi propune sa fie un loc de intalnire si dezbateri intre publicul larg si elitele realizatorilor contemporani de film. Se doreste redescoperirea specificului national romanesc, din ce in ce mai diluat de presiunea culturala internationala. Cele mai bune productii se reunesc la Sighisoara pentru a arata ca si cinematografia romaneasca mai are potential creator de valoare. Va asteptam cu drag!

Mai multe detalii despre Sighisoara Film Festival si despre concursul „99 de secunde de bun simt” gasiti pe www.sighisoarafilmfestival.ro

Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociatiei turistice Sighisoara, Microsoft si Illy, si este sustinut de 24 FUN, Cinemagia, Cuvantul Liber, Feeder, Filmoteca.ro, Hotnews, Jurnalul Sighisoara Reporter, Observator Cultural, Port.ro, Profil Cultural, Punctul, Radio Guerilla, Realitatea Tv, Romania Libera, Slicker, TVR, Videofil, Zi de Zi, Ziarul de Mures, Zoom Tv.
  
asdasd