Changeling

Miercuri, 7 Ianuarie 2009, Categoria: Cronica de film

Tot respectul pentru Clint Eastwood si evolutia lui de la westernurile-spaghetti la regia unor "piese grele" precum "Unforgiven" sau "Podurile din Madison County". Dar de aici pana la ideea ca poti oua capodopere pe banda e cale lunga. Si a-ti propune sa faci un film "de Oscar" e o chestie aprioric enervanta. "Joaca intens, joaca intens!!" pare sa-i fi soptit Eastwood Angelinei Jolie, cu ochii mijiti si privirea lui darza. Si Angelina a facut si ea ce-a putut - adica un soi de remake dus la extrem al performantei din "Tinerete furata".


Pe scurt, in Los Angeles-ul anilor '20 Christine Collins (miss Jolie), o mama singura, supraveghetoare la o centrala telefonica, vine acasa de la serviciu si descopera ca fiul ei Walter a disparut. Tratata din start cu sictir de catre politie, care nu catadicseste sa inceapa cautarile decat dupa 24 de ore, doamna Collins nu inceteaza sa spere ca isi va revedea copilul si, minune! lucrul asta chiar se intampla: dupa cinci luni de cautari, politistii ii aduc baiatelul inapoi. Numai ca nu e tocmai baietelul ei - mici detalii suparatoare il dau de gol si o alarmeaza pe Christine care insista pentru reluarea cautarilor. Dar se loveste de capitanul Jones (Jeffrey Donovan) care o trateaza de isterica, o condamna ca pune politia intr-o lumina proasta si, finalmente, o trimite la balamuc ca sa scape de ea odata pentru totdeauna. Din fericire Christine il are de partea sa pe Gustav Briegleb (John Malkovich), un pastor cu antecedente in confruntarile cu autoritatile corupte, care o ajuta sa-si expuna public punctul de vedere. In plus, detectivii descopera un criminal in serie cu o pasiune pentru ucis copii, asa incat povestea disparitiei lui Walter incepe sa se lamureasca incet-incet (FOARTE incet, de fapt - filmul dureaza mai bine de doua ore).



Eastwood mixeaza cateva din ingredientele favorite ale membrilor Academiei Americane de film: subiect grav, epoca re-creata fidel, tonuri sumbru-gotice, viata zugravita nu ca un sir de finaluri fericite ci ca o serie de cercuri care trebuie sa se inchida (dar, bineinteles, nu o fac niciodata complet) etc etc. Imaginea semnata Tom Stern arata foarte bine, si coloana sonora (realizata de Eastwood insusi, wow!) e delicat-tulburatoare si potrivita cu restul, amintind pe undeva de Trenet si al sau nostalgic-amarui "Que reste-t-il de nos amours". Pacat de performantele actoricesti bidimensionale si monocorde, cu negativii exagerat de negativi, mama-eroina si criminalul psihopat alternand intre un delir pseudo-bahic si unul religios. Pacat de parabola pre-feminista ilustrata prea tipator cu femeile internate la nebuni pentru ca, nu-i asa, sunt cu toatele isterice si irationale, conduse de hormoni. Si pacat de prestatia Angelinei Jolie care intelege sa joace rolul mamei indurerate strigand repetitiv dar neconvingator ba "Imi vreau fiul inapoi!" ba "Spune-mi daca mi-ai ucis fiul!". Care infrunta cosmarul birocratic kafkian cand cu priviri stoice,cand cu fata brazdata de lacrimi, intr-un tur de forta obositor al vartejului emotional care o macina. Care e mult mai naturala atunci cand defileaza ademenitor pe patinele cu rotile, accesoriu al uniformei de serviciu, decat cand sufera si iarasi sufera cu ochii machiati puternic, buzele rosu-aprins si palariile sale cloche - Joker persecutat, cu fusta.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou