Caravana cinematografica

Luni, 31 Mai 2010, Categoria: Cronica de film

Caravana cinematografica Un sat izolat din Transilvania isi traieste zilele linistite sub o ploaie marunta, mucegaioasa, candva la inceputul anilor 60; satenii s-au aciuat care incotro, pe sub prelate ori sub paturi, si singurele care mai misca sunt vitele pazite de ciobanul retardat al zonei. Plus camionul ce adaposteste un cinematograf ambulant, trimis de la regiune ca sa raspandeasca lumina propagandei comuniste in randul taranimii proaspat colectivizate. In fruntea acestei caravane cinematografice in miniatura sta tovarasul Tavi, un activist comunist tanar si ambitios, care incearca sa castige puncte pe linia ideologica a partidului si sa-si convinga publicul dezabuzat (cativa tarani murati de ploaie) ca filmul lui e un pas necesar pentru atingerea tinutei morale pe care o presupune omul nou, produsul noii societati.

Lipsa de entuziasm a satenilor e evidenta din prima clipa, nu pentru ca ar fi manati de cine stie ce spirit de rezistenta politica, ci pentru ca sunt imbibati de un "ma-doare-n-cur"-ism tipic mioritic, pe care Titus Muntean reuseste sa-l surprinda perfect, fara accente patetic-melodramatice (mai ales in scena in care Tanasie, seful Consiliului Local, impreuna cu alti doi tarani sictiriti, se mobilizeaza sa impinga camionul impotmolit in mocirla, dar sfarsesc prin a morfoli lenes niste paine cu branza, sa nu care cumva sa-i epuizeze efortul).

Natura, soarta si accidentele de tot soiul conspira si ele impotriva operatiunii, si vreo trei sferturi din poveste to'arsul Tavi, impreuna cu soferul si loctiitorul sau, Anton, incearca din rasputeri sa-si proiecteze pelicula in sala neprimitoare a Caminului Cultural. Intre timp, bravul activist e atras in mrejele amorului (platonic!) de farmecul discret al inocentei afisat de tovarasa bibliotecara Corina (Iulia Lumanare), un element corespunzator ideologic, cu aplecare spre cultura, care pare sa-i impartaseasca idealurile nobile de propasire a neamului romanesc. Insa atractia, care o vreme parea reciproca, se fasaie pe final, la fel ca filmul pe de-a-ntregul: proiectia se rezolva brusc, intr-o secventa care nu aduce nimic povestii, decat o criza de epilepsie din partea ciobanului bolnav de nervi, iar tovarasul Tavi ne ofera o incheiere viril-conventionala, deloc necesara, razbunarea scurta a frustrarilor unui mascul care vrea sa-si recapete nitel din prestanta pe care satul asta i-a topit-o sub ploi si noroaie.

Pacat: pana la acel punct Dorian Boguta reusise sa joace un personaj destul de digerabil - activistul care a imbratisat ideologia partidului in lipsa de idei proprii, naiv, prolix si fanfaron, nepriceput cu vorbele. Secventa finala l-a transformat insa intr-o caricatura de erou negativ. Cum semi-caricaturi sunt si cei din jur: invatatorul ticait si teatral care vorbeste in clisee de scoala, paznicul podului cu aere de dizident coltos, tiganul vesel care mimeaza televiziunea la geam, cu un radio pe lampi - avem de-a face cu arhetipuri, nu cu oameni. Cel mai credibil (si uman) ramane Tanasie (Mircea Diaconu), si atunci cand trage cu ochiul peste gard la vecina care se imbaiaza, si cand negociaza imblanzirea tovarasului activist cu domnisoara bibliotecara, fiinta neprihanita care va plati pentru toate pacatele satului. Un sat zugravit in culori dulci, a carui istorie se contureaza din barfe si denunturi pe care taranii nu ezita sa le toarne in cursul unei mini-anchete. In care femeile sunt de decor - aduc merindele pe masa si se retrag tacute, ori toaca barbatii la cap pana cand sunt usuite asa cum merita. Si rutina isi vede de mersul ei molcom, udat din belsug cu tuica de la cazan.



[Adela Marcov]
  
asdasd