Burn after reading

Joi, 6 Noiembrie 2008, Categoria: Cronica de film

My mistake: am vazut "Burn after reading" cu asteptari la cote ametitoare. Erau fratii Coen, era Clooney (nu-l voiam pe "tipul secsi din ER" ci pe ala din "Syriana"), era Pitt, caruia ii acord credit eversince "Fight Club", era Tilda Swinton, prezenta cea mai convingatoare din "Michael Clayton". Au fost cu totii, dar cam degeaba. Nici vorba din seva dementa care picura din "Barton Fink", de duiosia cu care erau priviti ciudatii in "The Big Lebowski", de tantalaii exasperanti din "Fargo". E plin de tantalai si aici, de fapt; cretini, de-a dreptul. Dar camera ni-i arata prin filtre fara nuanta imblanzitoare a tandretii, si Coenii se joaca de-a demiurgii rautaciosi, nascocind din lut, apa si culoare o galerie de imbecili pentru care nu-ti vine sa nutresti nici umbra de simpatie.

Poate doar pentru Ozzie Cox (John Malkovich), agentul CIA concediat din cauza excesului de bautura, exasperat de prostia din jur si de viata searbada de acasa. Poate.

Dar in niciun caz pentru Harry Pfarrer (Clooney), agentul secret in rezerva, cu nostalgia pistoalelor si aerul de cocalar auto-suficient, mascul dotat cu lant de aur la gat si cu convingerea ca e darul lui Dumnezeu pentru femeile de pe fata Pamantului.

Nici pentru Katie Cox (Tilda Swinton), nevasta intepata, acra si razbunatoare a lui Ozzie - de mirare ca are vocatie de amanta si performeaza orgasme extra-maritale, altminteri emana uscaciune si atat.

Nici pentru Chad (Brad Pitt), instructorul de fitness tampitzel, care mesteca guma cu gura deschisa, asculta muzica proasta la casti si are un vocabular orbitand in jurul notiunii "shit".

Nici pentru Linda Litzke (o alegere onomastica mult prea evidenta, biata Frances McDormand) si freza ei stupida (o coafura ciudata pe an e suficient, multumim frumos, ramanem cu cea a lui Bardem in "No country.."), cu obsesia pentru operatiile estetice si grimasele exagerate.

Dealtfel in grimase exceleaza cu totii - ok, sunt prosti, am inteles, nu trebuie sa le curga saliva din gura ca sa fie mesajul mai clar.

Singurul idiot simpatic e Ted (Richard Jenkins), indragostit fara speranta de duduia Litzke, si platind cu viata pentru asta, dar el are o scuza - iubirea dauneaza grav ratiunii.



Nimic de zis, sunt destule faze misto. Aparatul bizar pentru placeri sexuale construit de Pfarrer-Clooney in pivnita proprie dupa o poza din revistele pentru adulti, functionarul de la ambasada Rusiei care, primind un CD cu informatii confidentiale, se intreaba daca e cazul sa-l foloseasca intr-un Mac sau un PC, ori faptul ca doamna Cox, intepata secolului, e medic pediatru, toate sunt tuse de penel tipice la Coeni, si de apreciat. Dar ceva undeva lipseste, stropul de condiment care sa dea senzatia de naturalete in toata dementa actiunii, mana usoara a papusarilor care faceau situatiile credibile in toata imposibilitatea lor.

Morala? Suntem inconjurati de cretini, condusi de cretini, vietile noastre sunt influentate de cretini, pana la urma murim dracului cu totii si cam asta e tot... E perspectiva zeilor mizantropi Ethan si Joel, privind spre noi de deasupra norilor, unde-i plaseaza cadrul de inceput si acela de final.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou