TIFF Brief - Day 3

Vineri, 11 Iunie 2010, Categoria: Festival

Sambata, cam pe la pranz, ne-am adunat cu mic cu mare la cinema Republica pentru inca o portie de film romanesc din competitie: "Medalia de onoare", in regia lui Calin Peter Netzer. Subiectul imi era foarte vag cunoscut, pe Camelia Zorlescu nu stiam prea bine de unde s-o iau, lumea din jur comenta "sa vezi ce bine joaca Iliescu!" ("THE Iliescu"? m-am gandit, nedumerita), se face liniste, incepe: Victor Rebengiuc, infofolit sub plapuma, langa nevasta incotosmanata si ea, sufera de frig intr-un bloc comunist in care nu merge termoficarea. Hait! zic, inca un film cu "mizerabilisme". Din fericire gresesc: e o poveste universal valabila, istorisita foarte uman, despre umilinta, respect de sine, tacerile apasatoare care invaluie uneori casnicia si conflictele dintre generatii. Ion I. Ion primeste plocon o Medalie de Onoare pentru faptele eroice savarsite in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Fapte pe care nu si le aminteste prea clar, dar pe care le tese pe parcurs din fragmente smulse de la fostii colegi de arme, acum la fel de ramoliti. In fond ce importanta mai are cat e adevar si cat e constructie daca asta il ajuta sa-si priveasca viata cu alti ochi, sa-si aminteasca de ce a iubit-o odata pe femeia de alaturi, sa simta ca e ceva mai mult decat un pensionar ratat, sa gaseasca un motiv de lauda la nepotul pe care nu l-a cunoscut niciodata, nepotul botezat cu nume strain, cu care poarta conversatii absurde in romgleza, odrasla fiului alungat din tara de un tata care "ii voia doar binele". Rebengiuc e absolut senzational in rolul asta (primit cu ovatii binemeritate la finele proiectiei), Camelia Zorlescu mi se pare un soi de Helen Mirren de Bucuresti (cu cele mai expresive taceri pe care le-am vazut in ultima vreme), prietenii cu care ma vad la iesirea din cinematograf sunt entuziasmati si ei, de data asta ne-am potrivit la gusturi - e un film care merita vazut.

Seara vine in Piata Unirii cu "Baaria" lui Giuseppe Tornatore proiectata in aer liber - probabil cel mai bun de a te bucura de peisajele superbe si saga siciliana a unei familii de pastori dintr-un orasel saracacios. Peppino Torrenuova creste in umbra fascismului, trece relativ senin printr-un razboi, apoi imbratiseaza strans cauza comunismului. Timp in care paste niste vite, se indragosteste de Manina (Margareth Made, o topmodela care si-a facut debutul in film), pune de o familie care creste odata cu ambitiile lui politice, se lupta nitel cu mafia locala (din vorbe, desigur), sfarseste prin a-si neglija sotia si copiii de dragul reformelor statului. Dar nu, nu se lasa cu drama, Tornatore e nostalgic-dulceag, cu imagini care mangaie retina, in care aglomereaza deopotriva bombardamente, jocuri si manifestatii de strada, Sicilia copilariei sale e evocata ultra-subiectiv ( si filmata in mare parte in.. Tunisia!), si toata lumea racneste - doar sunt italieni... Infruntam eroic frigul noptii clujene ascunsi sub paturi, care cu cate o tigara, care cu cate o cutie de bere, si dupa 3 ore de film concluziile sunt impartite: ba ca e o epopee superba, ba ca se putea si mai bine, ba ca personajele sunt mai degraba caricaturi, ba ca atmosfera e atat de fermecatoare incat nu mai conteaza. De fapt Tornatore isi da singur verdictul, cu o replica a personajului central: "we try to embrace the world, but our arms are too short".

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou