Imperiul din Atlantic City, un serial care a castigat doua Globuri de Aur

Joi, 10 Februarie 2011, Categoria: Recomandari TV

Imperiul din Atlantic City, un serial care a castigat doua Globuri de Aur Incepand cu 11 februarie veti putea urmari in permiera la HBO in fiecare vineri incepand cu ora 20:00 un serial castigator a doua Globuri de Aur in 2011 (Cel mai bun serial TV la categoria “Drama” si Cel mai bun actor intr-un serial TV, categoria drama - Steve Buscemi), Imperiul din Atlantic City/Boardwalk Empire.

America anilor ’20: Marele Razboi s-a incheiat, Wall Street era in plina inflorire si totul era de vanzare, chiar si Campionatul Mondial de Fotbal American. Era o vreme a schimbarilor: femeile au capatat drept de vot, radio-ul a inceput sa transmita, iar tinerii conduceau lumea.

Pe plaja din sudul New Jersey-ului se afla Atlantic City, o spectaculoasa statiune cunoscuta drept „Locul de joaca al Lumii”, un loc in care regulile nu se aplicau. Stapanul incontestabil al Atlantic City-ului era trezorierul orasului, Enoch “Nucky” Thompson (Steve Buscemi), deopotriva politician corupt si gangster. Datorita pozitiei sale strategice la malul marii, la cateva minute de Philadelphia, cateva ore de New York si mai putin de o zi cu masina de Chicago, orasul constituia un important punct de activitate pentru traficantii de rom iar Nucky Thompson a profitat din plin de asta.

Impreuna cu fratele sau Elias (Shea Whigham), seriful orasului, si o echipa de mafioti si alti raufacatori locali, Nucky a ocupat o pozitie de nisa, fiind omul la care mergeai daca aveai nevoie de alcool. Era un gangster liberal si facea afaceri cu toata lumea, de la Arnold Rothstein (Michael Stuhlbarg) si “Big Jim” Colosimo (Frank Crudele), la “Lucky” Luciano (Vincent Piazza) si Al Capone (Stephen Graham).

In serial mai joaca Michael Pitt in rolul lui Jimmy Darmody, fostul protejat si sofer al lui Nucky; Michael Kenneth Williams in rolul Chalky White, liderul comunitatii afro-americane din oras; Dabney Coleman in rolul comodorului Louis Kaestner, mentorul lui Nucky; Paz de la Huerta in rolul iubitei lui Nucky, Lucy; Aleksa Palladino in rolul Angelei, iubita boema a lui Jimmy Darmody si mama a baietelului lor de 3 ani; Paul Sparks in rolul lui Mickey Doyle; Anthony Laciura in rolul lui Eddie Kessler; si Gretchen Mol in rolul lui Gillian, o dansatoare locala cu care Nucky imparte un trecut complicat.
  
asdasd