Eu si Kaminski - pe ecrane si in librarii

Marti, 30 Iunie 2009, Categoria: Noutati

Eu si Kaminski - pe ecrane si in librarii Wolfgang Becker face din nou echipa cu Daniel Bruhl pentru "Eu si Kaminski / Ich und Kaminski", primul proiect de lung-metraj al regizorului dupa succesul "Goodbye Lenin".

Produs de compania berlineza X Filme, filmul este o adaptare a romanului omonim publicat in 2003 de Daniel Kehlmann, o poveste ca un road-movie, alerta si plin de umor, despre lumea artei si a presei, o satira taioasa la adresa amandurora. Tanarul ziarist Sebastian Zöllner e convins ca a gasit calea spre celebritate: va scrie biografia lui Manuel Kaminski, un pictor care a ucenicit in preajma lui Matisse. Candva, panzele lui stranii au starnit curiozitatea contemporanilor: e geniu sau impostor? Inainte de a afla adevarul, Zöllner il rapeste pe batranul artist, iar aventura lor se precipita, haotica, grotesca si plina de neprevazut, spre un final de un comic absurd.

Filmarile sunt programate sa inceapa in toamna acestui an, insa daca sunteti curiosi sa aflati mai multe despre aceasta fabula moderna va invitam miercuri, 1 iulie, ora 18:00, alaturi de Carturesti si editura Humanitas, la lansarea versiunii in limba romana a romanului lui Kehlmann. Aceasta va avea loc in ceainaria librariei Carturesti (str. Arthur Verona, nr. 13-15). Participa: Florin Iaru, Corina Bernic, Ioana Gruenwald, Iustina Croitoru, Denisa Comanescu.
  
asdasd