Das weisse Band / The White Ribbon

Marti, 11 Mai 2010, Categoria: Cronica de film

Das weisse Band / The White Ribbon Un sat mic din Germania, demult, inainte de cele doua razboaie. Decoruri pastorale, personaje solide, de un realism quasi-balzacian, care isi vad de existentele lor pasnice, ancorate in rutina si roluri sociale bine stabilite. Baronul, fermierul, pastorul, doctorul, invatatorul, servitoarele, pana si copiii se misca pe trasee conventionale, intr-o societate patriarhala, in care nimeni nu contesta autoritatea.

Echilibrul comunitatii, in aparenta atat de solid, e zdruncinat de mici incidente: calul doctorului se impiedica de o sarma intinsa (premeditat) in drum, si calaretul ajunge in spital; o femeie din sat moare stupid, intr-un accident de munca; fiul ei are o izbucnire de furie si se razbuna pe straturile de zarzavat ale baronului; tatal lui sfarseste in streang (rusine? remuscari?); copilul baronului isi ia o bataie zdravana; ceva mai tarziu aceeasi soarta o impartaseste si copilul retardat al vaduvei din sat (menajera doctorului, cea care ii ingrijeste copiii si ii indeplineste poftele trupesti cu supunere absoluta). Acte inexplicabile de violenta a caror lipsa de sens nelinisteste si imbraca autoritatea in haine mai atragatoare – de la un punct incolo suntem dispusi sa cerem siguranta cu pretul libertatii.

Ceva e putred, si nu in Danemarca, ci chiar in peisajul acesta linistit, unde viata curge cuminte, ingradita de cutume si reguli impuse cu mana de fier – baiatul pastorului, suspectat ca se masturbeaza, e legat de pat cu o panglica alba; ceilalti copii sunt crescuti si ei intr-o disciplina stricta, indopati cu prelegeri despre morala si responsabilitate. De unde, asadar, raul acesta insidios care pare sa putrezeasca dinlauntru o comunitate bine inchegata? E opera unei singure persoane sau e o boala care s-a raspandit pe tacute in toate casele din sat?

Haneke n-are de gand sa ne lamureasca – „The White Ribbon” e doar o falsa enigma politista, povestita prin vocea invatatorului din sat, la o buna bucata de vreme dupa derularea evenimentelor acestora care aveau sa prevesteasca soarta unei natiuni. O drama construita cu lentoarea unei simfonii care analizeaza conditionarile psihologice ale unei generatii, care diseca falsa inocenta a varstelor fragede (tipic pentru Haneke), care incearca sa inteleaga reactiile violent-aberante induse de ipocrizie, refulare si disciplina brutala, care isi impune sa nu traga concluzii ci sa povesteasca lucrurile ca un jurnal de stiri in alb-negru, lasand spectatorul sa scormoneasca dupa nuante si explicatii.

[Adela Marcov]
  
asdasd