Vicky Cristina Barcelona

Marti, 13 Ianuarie 2009, Categoria: Cronica de film

Nu va lasati pacaliti de combinatia Penelope Cruz / Javier Bardem / Barcelona: filmul cu Vicky si Cristina nu e o poveste suculenta a la Almodovar, ci una cizelata de nevroze newyorkeze in stilul tipic lui Woody Allen, acelasi Allen pe care il adulmecam in rolul naratorului, chiar daca vocea ii apartine lui Christopher Evan Welch. Povestea a doua tinere americance - Cristina cea blonda si boema, cu aplecare spre poezie si pasiune sub toate formele ei, Vicky cea bruna si cuminte, cu un logodnic plicticos, dar statornic, si o viziune foarte terre-a-terre asupra vietii, cel putin pana la proba contrarie.

Care proba nu intarzie sa apara in vacanta lor de vara la Barcelona, locul incarcat de magie, de formele mangaietoare ale lui Gaudi si culorile vii ale lui Miro, locul cu vinuri ametitoare si oameni la fel, locul care li-l scoate in cale pe Juan Antonio, pictor in voga si barbat de o senzualitate debordanta (Bardem intr-o forma grozava). Cu zambet ademenitor si indrazneala cuceritoare, aceeasi care se manifesta in tusele groase si culorile intense din panzele lui, Juan Antonio invita turistele la o plimbare prin Spania cea veritabila, la o carafa de sangria, un colt de paine si un weekend de amor - din fericire Bardem evita cu mult umor cliseul latin lover-ului, asa incat personajul nu cade in ridicol iar propunerile sale indraznete se implinesc cu brio, intr-o mostra fermecatoare de educatie sentimentala pentru incepatori si avansati.

Juan Antonio poseda nu numai darul seductiei, ci si un tata poet care isi ascunde opera de ochii lumii si o fosta sotie nabadaioasa, Maria Elena, la fel de talentata dar ceva mai vulcanica, jumatatea langa care si fara de care nu se poate trai, partenera de pat si de violente conjugale, prietena, amanta, sora, salvarea si damnarea - toate concentrate in gesturile, privirea si coafura navalnica a Penelopei Cruz. O Penelopa cu aer de sirena ademenitoare careia ii va ceda in final si Cristina, intr-un menage-a-trois condimentat de fotografie, pictura, vin si imprecatii in spaniola alternand cu engleza vorbita pe tonuri joase, guturale, teribil de sexy.



Aproape un film turistic, acest "Vicky Cristina Barcelona", cu peisajele si muzicile si aerul de culoarea mierii, cu verdeata si cladirile vechi, daca n-ar fi fost atmosfera invaluita de melancolie, senzatia ca vacanta asta e doar o pauza de la realitate si in curand lucrurile vor reveni in matca lor ceva mai cenusie - si aerul asta o prinde mai bine pe Rebecca Hall, cu a sa Vicky trezita la viata de o intalnire intamplatoare dar resemnata cu alegerile bine temperate, decat pe Scarlett Johansson care nu livreaza cine stie ce performanta actoriceasca, mai ales in compania cuplului Cruz / Bardem alaturi de care o regasim doar blonda, usor naiva, destul de stearsa. Mai convingatoare, desi in rol secundar, este Patricia Clarkson, un soi de Vicky "dupa douazeci de ani", secatuita de viata alaturi de un barbat pe care nu-l mai iubeste de mult (daca l-o fi iubit vreodata), incercand sa-si rascumpere greselile tineretii prin experienta altora.

Un film bun, dulce-amarui, care s-ar putea sa va zgandare nostalgia unor lucruri niciodata indraznite. Si un Woody Allen ceva mai putin mizantrop, care nu se rataceste in finaluri fericite dar ne ofera ragazul unor momente senine, care merita traite chiar si-asa, in paranteze, strecurate printre ochiurile unui cotidian comod dar banal.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou