Marley and me

Luni, 23 Martie 2009, Categoria: Cronica de film

Precum se stie, nevestele prezinta un obicei nesuferit: la catva timp dupa luna de miere traiul in doi nu le mai e de-ajuns, ceasornicul biologic incepe sa ticaie cu dangat de pendula si doamnele viseaza la imbogatirea familiei cu unul, doi sau mai multi membri. Ce poate face un barbat in aceasta situatie, cand are chef sa-si mai traiasca viata nitel, sa-si cladeasca o cariera si sa nu fie redus brusc la statutul (asexuat) de parinte? Ei bine, poate amana inevitabilul, furnizand nevestei un surogat de bebelus care sa-i umple zilele si sa-i canalizeze excesul de tandrete materna: ati ghicit, e vorba de un catelus.

Asta face si John Grogan (Owen Wilson), tanara speranta a jurnalismului din Florida, incercand sa-si mai asigure cativa ani linistiti alaturi de Jenny (Jennifer Aniston, cu aceleasi expresii tocite de-acum 15 ani in "Friends"). Probabil ideea ar fi avut succes daca cei doi nu l-ar fi ales tocmai pe Marley, un labrador retriever, caine de talie respectabila si cu apucaturi de vanator. Absolut adorabil la stadiul de catelus pufos, Marley se transforma intr-un mascul Alfa imposibil de controlat, care roade tot ce-i sta in cale (de la papuci pana la pereti de rigips), isi taraste stapanii in lesa incotro are el chef, doboara o dresoare altminteri destul de solida (Kathleen Turner, foarte greu de recunoscut pentru cei care si-o amintesc din "Body heat"), si urla apucat de pandalii in timpul furtunilor.

Vremea trece, Jenny se apuca de turnat copii pe banda, John se vede prins undeva intre sotia acrita de oboseala si rutina unui job care nu i-a adus recunoasterea dorita - vedeta la nivel local, scriind editoriale amuzante inspiratie din peripetiile lui Marley, John il are drept oglinda si termen permanent de comparatie pe prietenul sau Sebastian (Eric Dane), reporter burlac si playboy grizonant ce cutreiera mapamondul in cautare de povesti palpitante si domnisoare fierbinti. Cum "Marley & me" este insa un film de familie, regizorul (David Frankel) lasa sa se inteleaga ca de fapt Grogan e cel castigat - cu cei trei copii, un caine, o nevasta si o casa la marginea orasului, tatal de familie trebuie ca e mai implinit sufleteste decat globetrotterul singuratic, pe care nu-l asteapta nimeni acasa cu o supa aburinda... yeah, right.

Dupa cum era de asteptat, timpul il oboseste in fine si pe Marley - ceva mai putine mobile distruse, o blazare batraneasca in privire si o boala cauzata de varsta ii apropie incet sfarsitul. Si aici incepe melodrama - ultima parte a filmului nu rateaza nici un element din povestile destinate a smulge lacrimi de induiosare: copiii ingrijorati, sotul si sotia mai uniti ca niciodata in fata acestei tragedii, cainele care ofteaza si sufera in tacere si-apoi inchide ochii pe patul de spital, copiii care aduc desene la inormantare etc etc. Frankel marseaza acut pe santajul sentimental si mai mult ca sigur veti iesi de la film cu ochii inrositi de lacrimi (nu va jenati, toata lumea din sala a hohotit alaturi de dumneavoastra) - un singur sfat: nu traumatizati copiii cu o asemenea poveste, va fi foarte greu sa le indulciti apoi pilula amara a mortii cu o inghetata de la mall.



[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou