Sweeney Todd: Barbierul diabolic din Fleet Street

Duminica, 3 Februarie 2008, Categoria: Cronica de film

Combinatie de horror elegant si muzical sinistru, Sweeney Todd este mai intai de toate un film de Tim Burton. Ceea ce ni-i aduce pe ecran pe doi din actorii sau favoriti: Johnny Depp in rolul barbierului dement care, trimis la inchisoare pe nedrept de un judecator corupt, revine dupa 15 ani pentru a se razbuna, si Helena Bonham-Carter, muza si sotia lui Burton, in rolul doamnei Lovett, o placintareasa cu o pasiune (neimpartasita, desigur) pentru barbierul din vecini.

Londra lui Burton este o vagauna macabra si perpetuu intunecata, cu puternic iz victorian, dar pe undeva privirea lui rateaza efectul oripilant si gandacii din placintelei doamnei Lovett sunt mai degraba simpatici decat dezgustatori.

Monomaniac, monocord si monocolor (ba, iertare, cu o suvita alba in par), Sweeney Todd-ul lui Johnny Depp aluneca dinspre pura razbunare catre o serie de asasinate oarecum gratuite - "Toti merita sa moara", rosteste el sententios, intr-o bizara similaritate a gandirii cu cea a judecatorului Turpin (care insa isi infaptuieste crimele la adapostul legii). Amintind pe undeva de "Mireasa moarta" a aceluiasi Burton, Helena Bonham-Carter este credibila si amuzanta in rolul placintaresei care alege sa transforme maldarul de cadavre lasat in urma de barbierul ei iubit in placinte cu carne ce nu intarzie sa faca deliciul londonezilor.



Probabil sangele este personajul principal din acest film, sangele improscat de bricele argintate ale lui Todd ("prietenii mei", cum ii numeste acesta), sangele care se scurge pe podeaua din bucataria doamnei Lovett, sangele care stropeste camera in timp ce barbierul isi canta, cu voce aspra si convingatoare, ura impotriva tuturor, sangele care contrasteaza puternic cu griurile dominante ale orasului.

Cu coafura lui amintind izbitor de Edward maini-de-foarfeca, Todd nu pare totusi a fi profund malefic, ci doar un om care traieste pentru o obsesie, in culorile "lollipop punk" in care Burton isi invaluie personajele. Placintareasa, cu viziunile ei despre o familie fericita - o familie de monstri, dar o familie, totusi - este chiar fermecatoare in cupletele si umorul ei, iar singurele personaje mai luminoase ale povestii, fiica lui Todd si tanarul ei iubit, par aproape ridicol de inocenti in acest decor care nu le va oferi nici o sansa la fericire.

Amintind inevitabil de "Macelarii verzi" si "Delicatessen", aceasta ultima adaptare a muzicalului lui Stephen Sondheim nu este pentru cei slabi de inima: curge mai mult sange decat intr-un slasher de categoria B iar cadavrele aruncate in pivnita cad cu un zgomot profund visceral si nelinistitor.

[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou