The Losers

Joi, 20 Mai 2010, Categoria: Cronica de film

The Losers "The Losers" e adaptarea pentru marele ecran a unei serii de benzi desenate creata de Andy Diggle si ilustrata de Mark Simpson (Jock), publicata de DC/Vertigo intre 2003 si 2006. Subiectul pare insa desprins din filmele de serie B care circulau demult "pe video", si pe care magazinele de inchirieri le treceau sub eticheta "Actiune-Bataie-Razbunare". Pe scurt, "Ratatii" sunt membrii unei trupe de elita pentru operatiuni speciale, specializati in misiuni quasi-sinucigase. Faceti cunostinta cu Clay (Jeffrey Dean Morgan) - seful grupului, "tipul dur cu inima de aur"; Jensen (Chris Evans) - hackerul copilaros; Cougar (Oscar Jaenada) - lunetistul plutonului, genul "puternic si tacut"; Roque (Idris Elba) - soldatul sobru si Pooch (Columbus Short), expertul in transporturi care poate repara, porni si pilota orice vehicul.

Baietii astia usor neciopliti nu doar ca elimina traficantii de arme si droguri din jungla boliviana, dar se apuca sa salveze si o droaie de copii aflati intamplator in zona, chiar cu riscul ratarii misiunii principale (asa se explica, probabil, porecla grupului). Colac peste pupaza, un alt agent guvernamental misterios, pe nume Max, ii tradeaza, lasandu-i sa moara in jungla si aruncand asupra lor responsabilitatea sacrificarii unor vieti nevinovate. Ati inteles, sper, ca Max este un tip foarte, foarte, ultra-negativ, da? Jason Patric pare ca se distreaza de minune in rolul nebunului sadic care poarta costume elegante asortate la manusi fistichii care ii mascheaza cicatricile de pe mana stanga, conduce din umbra cohorte intregi de para-militari si isi impusca subalternii la cea mai mica greseala. Ceea ce mai atenueaza nitel din ridicolul personajului coborat direct din traditia dementilor marca James Bond. De unde pare sa fi aparut si arma formidabila cu care Max vrea sa cucereasca lumea: un "dematerializator sonic" (!?!) ce face sa dispara o insula in cateva secunde, fara sa lase in urma nici macar un tsunami - puf! gata, s-a evaporat.

"Ratatii" vor trebui sa-si croiasca drum inapoi in Statele Unite pentru a-si spala numele patat de Max, si o fac cu ajutorul unei dudui misterioase, pe nume Aisha (Zoe Saldana), aparuta de niciunde la momentul oportun, care manipuleaza armele si barbatii cu aceeasi dezinvoltura. Ce mai incoace si-ncolo, ea e super-femeia pe masura lui Clay, cu care practica intens lupta corp la corp si imbratisarile pasionale.

Actiunea se desfasoara previzibil, sub o ploaie de explozii si impuscaturi, catre un final deschis care anticipeaza, probabil, un sequel. Iar singurele elemente care salveaza filmul de la o plictiseala totala sunt imaginile care "ingheata" din cand in cand, transformandu-se in pagini de banda desenata, si corpul perfect intretinut al domnisoarei Saldana, extras de sub machiajul albastru din "Avatar" si pus in valoare din plin in scenele de lupta.

[Adela Marcov]
  
asdasd