"Macelarul din Lyon" pe ecrane din 10 octombrie

Luni, 29 Septembrie 2008, Categoria: Diverse

A fost teribilul sef al Gestapo-ului in Franta si a trimis la moarte mii de oameni. Crimele sale n-au fost judecate decat dupa 40 de ani. Intre timp a lucrat pentru CIA, a participat la capturarea lui Che Guevara si visa sa infiinteze al patru-lea Reich in America de Sud. Klaus Barbie: istoria secreta a secolului XX, omisiuni, contradictii si atrocitati in "DUSMANUL DUSMANULUI MEU", un documentar prezentat de Independenta Film.

INTERVIU CU REGIZORUL KEVIN MACDONALD

- De ce tocmai un film despre Klaus Barbie ? De ce astazi?

- Facand cautari pentru un documentar despre Jacques Vergès, am inceput sa ma interesez de una dintre afacerile sale: aceea a lui Klaus Barbie. Nu este doar o poveste extraordinara – aproape imposibil de crezut – aceasta are toate cheile lumii contemporane. Guvernele noastre folosesc inca organizatii si indivizi dubiosi pentru a servi cauzele lor – si culeg apoi consecintele. Luati de exemplu ajutorul Statelor Unite acordat Talibanilor in anii 80, sau sprijinul lui Saddam Hussein. Doream sa arat ca in ciuda faptului ca fascismul a fost invins dupa al doilea razboi mondial, in realitate, fascismul a continuat sa fie folosit de catre invingatori pentru a construi lumea in care traim astazi. Filmul ar putea sa se intituleze: "Cum au castigat fascistii razboiul."

- V-ati gandit sa faceti un film de fictiune?

- Niciodata. Tocmai aceasta realitate a istoriei este extraordinara – faptul ca acest lucru s-a intamplat cu adevarat si ca exista documente pentru a dovedi aceasta.

- Ce potential cinematografic are acest subiect?

- Aceasta poveste este imensa, din punct de vedere temporal si geografic, are intinderea si profunzimea unui mare film.

- In documentarele dumneavoastra precedente – printre altii, Eric Campbell, Howard Hawks, Donald Cammell si Mick Jagger – erati in empatie cu personajele dumneavoastra. Era greu pentru dumneavoastra sa lucrati cu un personaj atat de monstruos precum Klaus Barbie ? Unde este provocarea?

- Este poate greu sa te trezesti dimineata si sa-ti spui: trebuie sa petrec ziua cu un tortionar fascist. Dar am avut aceeasi experienta lucrand pe filmul Ultimul Rege din Scotia. Reusim sa dam un simt al umorului pentru acest subiect – este singurul mod in care ne putem apara.

- In film dezvaluiti ca Barbie nu era doar „Macelarul din Lyon”, dar ca a avut trei vieti violente, in trei continente diferite. Acest aspect al vietii sale nu este foarte cunoscut. Este o descoperire si pentru dumneavoastra?

- Am aflat multe lucruri despre Barbie din minunatul documentar al lui Marcel Ophüls, Hôtel Terminus. Dar ceea ce era nou pentru mine, este viata lui Barbie in America Latina si implicarea sa cu dictatura militara si CIA-ul. Faptul ca a continuat sa faca aceeasi munca toata viata a fost o descoperire extraordinara.

- Aceste trei vieti sunt coerente sau nu au nicio legatura intre ele? Care este cea mai enigmatica pentru dumneavoastra?

- Personal eram mai putin interesat de activitatile lui Barbie in timpul razboiului pentru ca acelea erau povestite cam peste tot. in final partea care m-a interesat cel mai mult, era lumea in haos, dupa razboi in Europa, cand deodata vechii dusmani – fascistii – se vedeau transformati in aliati contra comunismului. Este o perioada foarte sumbra din Istorie. Eram fascinat in special de „Stay-Behind Armies” – aceste grupari paramilitare care erau formate din americani si englezi ca un zid de aparare contra unei posibile invazii sovietice in Europa.

Aveau depozite de arme secrete ascunse peste tot in Europa si asta pana la caderea zidului Berlinului. Nimeni nu stia mare lucru despre aceste organizatii clandestine – au fost lansate cateva anchete guvernamentale in anii 90 dar, pana la urma, nu s-a dezvaluit mare lucru publicului.

- Ati spus ca munca dumneavoastra ca si realizator se situa pe aceeasi linie cu neo-realistii: „Sa capturam realul caci realul este mai incredibil decat orice altceva.” De ce o viata precum cea a lui Klaus Barbie se inscrie in acest postulat ?

- Pentru nu ati crede aceasta poveste daca ea s-ar regasi intr-un film de fictiune. Nu ati crede niciodata confuzia morala a acestei povesti. Nu ati putea sa inventati detaliile extraordinare – precum faptul ca Barbie, in America Latina, a luat ca si pseudonim numele rabinului din satul sau natal. Intr-o fictiune, asta ar fi vulgar, de necrezut.

- Filmul dumneavoastra povesteste istoria de razboi foarte complexa intr-un mod foarte clar. Cum ati tratat materialul existent (imagini de arhiva si interviuri) pentru a povesti aceasta istorie complicata intr-un mod cat mai simplu cu putinta?

- Totul tine de montaj si de simplificare. Imaginati-va ca incepeti prin a cauta un ac intr-un car cu fan – doar ca nu stiti nici macar ce cautati. Tot ceea ce stiti este ca, undeva in aceasta masa haotica de material – materialul unei vieti pe mai multe continente si cincizeci de ani de istorie – este un film care nu cere decat sa vina la suprafata. De abia stiti ce forma va lua. Placerea este de a gasi filmul si de a-i da forma.

- Documentarele dumneavoastra se bazeaza pe o linie narativa foarte puternica, si de multe ori isi insusesc tehnici stilistice caracteristice fictiunii. Cum lucrati materialul real?

- Imi place naratiunea. Si ma gandesc in termeni de povestire. Cred de asemenea ca este posibil sa faci publicul sa fie interesat de idei complexe mult mai usor daca aceste idei sunt inserate intr-o istorie puternica. Fiecare film – documentar sau fictiune – reprezinta o modalitate de a povesti o istorie. in documentarele mele, imi place sa utilizez tot ceea ce este la dispozitia mea pentru a povesti o istorie.

- Cum s-au derulat cercetarile? Ati avut o idee generala?

- Cautarile au fost foarte vaste. Nu stiam unde trebuie sa cautam pentru a gasi ceva mai interesant. Nu incep un documentar cu ideea unei teze pe care trebuie sa o demonstrez. Las materialul sa-mi vorbeasca. Aceasta inseamna o cantitate mare de munca ce nu va fi vizibila in film. Dar este inevitabil.

- Ati avut intalniri dificile?

- Da, cele cu victimele lui Barbie – in special cu Domnul Halaunbrenner – au fost extrem de dureroase. Aproape ca nu mai rezistai sa privesti din nou imaginile. Sunteti in fata unui om care si-a pierdut tatal si cele doua surori mai mici din cauza lui Barbie. El era victima suprema.

- Cum se poate transpune in fictiune un subiect precum Klaus Barbie ? Cum poti sa fii sigur ca spui tot timpul adevarul?

- Nu poti niciodata sa stii daca detii in totalitate adevarul – trebuie sa te bazezi pe judecata ta. Mai ales cand tratati subiecte care au legatura cu serviciile secrete. Este foarte usor sa te pierzi in povesti de conspiratii, etc. Totusi, intr-un documentar, nu este vorba de a rescrie istoria. Incercati doar sa utilizati resursele proprii, marturiile, pentru a povesti o istorie. Trebuie atunci sa decideti ceea ce este fiabil si ceea ce nu este. Ca un jurnalist. Trebuie sa simtiti cine minte si de ce, sa stiti sa faceti diferenta dintre fantastic si realitate.

- Filmele dumneavoastra au fost aclamate pentru suspansul lor, suspans ce caracterizeaza si filmul DUSMANUL DUSMANULUI MEU, chiar daca spectatorul cunoaste sfarsitul – sau crede ca il cunoaste. Unul dintre aspectele cele mai fascinante din munca dumneavoastra, este faptul ca reusiti tot timpul sa surprindeti spectatorul cu noi informatii. Erati constient de acest lucru inainte sa incepeti filmarile? Sau descopereati pe parcurs precum spectatorii, privind filmul?

- Descopar pe parcurs. Am impresia ca gasesc istoria in acest material – dar poate ca e doar felul meu de a ma uita la materiale.

- Ati fost surprins de ceea ce ati gasit in timpul cautarilor despre Klaus Barbie? Exista o descoperire care v-a facut sa reorientati naratiunea?

- Una dintre marile descoperiri pentru mine a fost ca Barbie era implicat in capturarea lui Che Guevara. Aceasta a dat electricitate intregului film. Deodata, se putea vedea clar conexiunea dintre vechea lume si cea noua. Se putea vedea ca Barbie si-a sustras competentele din al doilea razboi mondial si le pusese in serviciul luptei contra comunismului in anii saizeci. Acest lucru a confirmat teza mea de la inceput: Barbie a dus doar o singura lupta pe tot parcusul vietii sale.

- Fiica lui Barbie este inspaimantatoare iar Alexandre Halaunbrenner, ravasitor. Chiar daca prezentati fapte reale credeti ca documentaristii isi manipuleaza in mod inevitabil publicul?

- Bineinteles! Noi facem alegeri si manipulam – exact ca un ziarist. Asa stau lucrurile. Obiectivitatea in scris sau realizarea nu exista. Tot ceea ce stim despre lume ne este dat prin surse care nu se pot verifica. Asta este problema epistemologiei – capitala pentru a intelege ceea ce reprezinta un documentar.

- Maurice Papon a decedat de curand iar inmormantarea sa a fost un subiect de polemica. Credeti ca filmul DUSMANUL DUSMANULUI MEU va avea o semnificatie deosebita in Franta astazi?

- Cred ca, precum toate istoriile politice, acest film are un interes fata de situatia politica actuala – caci, din acest punct de vedere, natura umana nu se schimba.

- Ati spus: „Am fost atras dintotdeauna de proiecte care aduc publicul in locuri noi, care le arata lumi care nu le sunt familiare, si speranta este ca, acestia parasesc sala spunandu-si „Acest film mi-a deschis ochii”. Pentru ce anume publicul trebuie sa deschida ochii? Si in ce sens acest film v-a facut sa deschideti ochii?

- Doream sa arat oamenilor in ce masura guvernele erau amorale si pragmatice, si in ce masura propaganda sentimentala care ia mereu locul Istoriei, nu este altceva decat propaganda acomodanta.

- Credeti ca suntem intr-o epoca cinematografica mai mult politica?

- Absolut – caci urmarim tot timpul abuzuri de putere. A face filme politice este un mod de a te destinde. Un mod de a plasa Istoria oficiala alaturi de Istoria care deranjeaza.

(Interviu realizat in 12 iunie 2007)

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou