Le Concert

Vineri, 20 Noiembrie 2009, Categoria: Cronica de film

Andrei Filipov dirijeaza un Andante de Mozart intr-un amfiteatru gol: regimul lui Brejnev i-a luat bagheta din mana si a inlocuit-o cu un mop. Muzica il obsedeaza inca, dar vremurile s-au schimbat, muzicienii si-au amanetat instrumentele si si-au gasit ocupatii mai putin burghezo-subversive - soferi de ambulanta, taximetristi, vanzatori de zarzavat ori mici bisnitari de cartier.

Dar Filipov are un concert de dus la capat, Ceaikovski ii pulseaza inca in vene cu notele unei partituri ce l-a urmarit vreme de 30 de ani, si pentru a-si vedea visul implinit nu ezita sa apeleze chiar la Ivan Gavrilov, fostul sau manager, cel care l-a umilit pe scena la ordinele partidului. In fond scopul scuza mijloacele, si nici comunismul nu mai e ce-a fost odata - manifestatiile cu flamuri rosii au de-acum un public larg de figuranti platiti cu ora. Asa ca orchestra-fantoma de la Balshoi se aduna din cele patru vanturi si porneste spre Paris pentru o ultima reprezentatie, menita fie sa exorcizeze durerile trecutului, fie sa aduca niscai euro in bugetele mai firave, fie sa implineasca visuri vechi populate de clisee (bateaux-mouches, hoteluri odinioara elegante ori carciumi care intre timp au disparut).



Mihaileanu are marele merit de a nu duce melodrama spre tonuri stridente si sensibilitatea spre patetism. Filmul oscileaza o vreme nehotarat intre comedie burlesca si drama de familie, si exista cateva momente de flash-back intr-un alb-negru exagerat de metaforic, insa dincolo de ele avem muzica mangaietoare si foarte mult umor (franceza vorbita gresit dar pretios este ab-so-lut delicioasa). Personajele sunt creionate destul de mono-dimensional (violonista fragila si usor intepata, oligarhul rus cu aspiratii artistice, evreul batran cu patima comertului), dar caldura cu care le priveste regizorul compenseaza din plin. Si slava Domnului, Filipov nu este vreun mega-erou dizident - pe el nu-l intereseaza dreptatea sociala cat momentul de gratie al armoniei perfecte, muzica mai presus de toate.

Pentru ca de fapt e un film despre muzica, despre notele care ascund, fiecare, o farama de viata, iar coloana sonora combina inteligent vioara si pian, Mozart, ceardas si Ceaikovski, modeland emotiile spectatorului in mici momente de vraja care culmineaza cu un final decupat dramatic, impresionant pana la lacrimi.

"Concertul" lui Mihaileanu e cald si duios, delicat, blajin si zambitor. Sunt doua ore de muzica si bucurie pe care nu trebuie cu nici un chip sa le ratati.



[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou