Gran Torino

Joi, 23 Aprilie 2009, Categoria: Cronica de film

Undeva intre Dirty Harry si Omul fara Nume din "The Good, the Bad and the Ugly, la granita intre parodie si plecaciune catre rolurile iconice de tinerete, in "Gran Torino" Clint Eastwood scoate din maneca alt erou solitar si morocanos - Walt Kowalski, un veteran al razboiului din Coreea batran si acru, exasperat de tineretul din ziua de azi si de orientalii care i-au napadit cartierul. Ramas singur dupa moartea sotiei, inconjurat de niste fii neispraviti care il cauta doar cand au nevoie de ceva si de nepoti rasfatati care il asteapta sa moara ca sa-si incaseze mostenirea, Walt e inca in razboi. Cu toata lumea. Si isi apara cu cerbicie (si cu arma in mana) teritoriul, limitat acum la bucata de gazon din jurul casei si la garajul care adaposteste cea mai de pret posesie a sa, un Ford Gran Torino de colectie, model 1972.

Catolic din inertie, Kowalski il bombane cu orice ocazie pe preotul din parohie, un tanar cu cas la gura si aspect de bebelus dolofan, etichetat rapid si taios drept "virgin de 27 de ani trecut prin prea multe scoli, care tine babele de mana si le promite eternitatea", asta cand nu sta pe veranda, band cu obstinatie bere americana, observand cu ochii mijiti tot ce misca pe strada si mormaind. Dealtfel mormaitul e trasatura definitorie a lui Walt, dimpreuna cu incruntarea, grimasele si remarcile rasiste aruncate cu lejeritate chiar si atunci cand se indoapa fara jena cu bucatele oferite de vecinii "chinezoi" (despre care aflam ca fac parte de fapt din poporul Hmong, originari din muntii Laosului si aliati ai Statelor Unite in lupta impotriva comunistilor, deci oarecum recuperabili).



Pe tiparul arhi-rasuflat al batranului afurisit cu inima de aur, Walt sfarseste prin a se implica in viata comunitatii si se imprieteneste cu "galbejitii" de alaturi, pe care ii trateaza cu un soi de blandete condescendenta si incearca sa-i aduca pe "calea cea buna", ii ajuta sa lupte cu bandele de gangsteri-wannabe si in final le ofera un sacrificiu cristic, urmand a fi plans cum se cuvine de cainele batran si credincios, ramas orfan. Si pentru ca melodrama sa fie completa, melodia de pe genericul final e inganata de Mr. Clint insusi cu vocea lui ragusita, simbol al sensibilitatii masculine ascunse pudic in spatele unui scrasnit din dinti.

Morala? Chiar si iesit la pensie, Dirty Harry moare dar nu se preda. Pentru ca Eastwood il iubeste (si se iubeste) prea mult.



[Adela Marcov]

• Adauga un comentariu:

   

• Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu! Acceseaza cont sau Creeaza un cont nou